vineri, 18 septembrie 2009

La mai mare!

Pentru că în urma lansării acestui blog şi a acestei idei pe piaţă, am avut foarte mulţi vizitatori pe blog şi apoi am fost căutat de multe persoane interesate de idee, atât din ţară, cât şi din străinătate şi care au dorit apoi o colaborare reciproc avantajoasă, şi extinderea ziarului şi în judeţele lor, am hotărât să revin cu date noi şi cu informaţii şi poze concrete şi recente,
ale ziarelor mele de presă locală.

Şi chiar să anunţ extinderea acestui brand şi în alte judeţe, enumerate în imaginea de mai sus!
Mulţumesc celor care s-au gandit să îmi cumpere deja afacerea, dar le transmit şi pe acestă cale că, cel puţin până acum nu m-am decis să o vând!
Să o extind şi să o perfecţionez da!
Vă doresc tuturor toate cele bune şi frumoase şi să ne auzim cu bine!


Cu stimă şi consideraţie, Emanuel Enache!

duminică, 22 martie 2009

Un Nou Trust de Presă Locală!

Bună! Suntem o echipă de tineri profesionişti, care vă propun un nou model de presă locală, care de data aceasta ne este cu adevărat necesară, nouă tuturor!

Presa locală, cea a comunelor şi a oraşelor mici şi chiar a judeţelor, aproape că nu există la noi în România, fiind sufocată de presa din capitală şi mai ales fiind sufocată de preţurile din ce în ce mai mari ale ziarelor şi publicităţii la preţuri ridicate, ale presei reşedinţelor de judeţ!

Aceasta a durat până am apărut noi! Şi împreună, acum putem face ceva bun! Acum aveţi o alternativă viabilă, economică şi directă! Trustul de presă locală: Ziua Românească” este un trust de presă al ziarelor locale, săptămânale sau lunare, al tuturor oraşelor, comunelor şi satelor din România! Ziarele noastre sunt scrise chiar de dumneavoastră, prin interviurile directe pe care vi le publicăm!

Avem în sfârşit acum un Ziar Local doar al nostru! Un ziar vertical, imparţial, profesionist şi echidistant! “Ziua Românească” este un Ziar care nu aruncă cu noroi, care oferă dreptul la replică, care este realizat de dumneavoastră! Vom lua împreună pulsul localităţii dumneavoastră! Toţi, cei care vor să dea interviuri în ziar sunt rugaţi să ne contacteze! De la persoane fizice, la persoane juridice, firme locale, instituţii locale, personalităţi culturale, politice şi administrative! Este loc pentru toţi! În ordinea înscrierii, puteţi scrie în ziarul local, opiniile şi părerile dumneavoastră! De asemenea, căutăm şi colaboratori locali!

Vă oferim astfel Publicitate locală şi judeţeană la Cele mai mici preţuri din ţară! Nu credeţi! Verificaţi!

S.C. MEDIA VISION S.R.L. cu adresa în Alba Iulia, Str. V. ALECSANDRI, nr. 85E, cu Nr. Înreg. în R.C. J01/1188/2008, find reprezentată prin d-ul Enache Emanuel Lucian, în calitate de director al firmei şi unic acţionar, vă propune ca şi colaborare susţinerea şi participarea la alcătuirea noului ziar informativ local, ce va apare deja în luna aprilie 2009, şi pentru judeţul dumneavoastră, sub denumirea “Ziua Românească de … (aici va fi scris numele localităţii/judeţului dumneavoastră)”! Apariţia ziarului este săptămânală şi se distribuie în tot judeţul, având un tiraj de minim 1000 de exemplare/apariţie.

Totodată ca o propunere în plus, putem lansa şi un ziar local, lunar sau trimestrial, al oraşului sau al comunei sau chiar al satului dumneavoastră! Un ziar local nou, care poate fi structurat şi publicat în maxim două săptămâni! Se poate discuta şi pe această temă.

Colaborarea noastră se va face prin intervievarea online, prin e-mail sau telefonic, prin tehnoredactarea interviului dumneavoastră şi publicarea lui în paginile ziarului!

Pentru publicarea în bune condiţii a ziarului, interviurile se vor lua în ordinea înscrierii şi cu o săptămână înainte! Se va accorda dreptul la replică, fiecare persoană intervievată îşi va asuma public cele declarate şi fiecare persoană intervievată îşi va putea da acceptul, asupra formei finale a interviului şi a pozelor proprii, înainte de apariţia ziarului “Ziua Românească de …”.

Fiecare persoană intervievată poate să aducă sigla/imaginea unei firme, care îi poate finanţa interviul şi care să apară în cadrul destinat interviului respectiv!

Un interviu se poate da, după cum urmează: pe o jumătate de pagină de ziar, pe o pagină întreagă sau maxim pe două pagini de ziar. Întrebările interviului sunt deja structurate în mare, pe categorii, iar acesta va trebui completat şi retrimis nouă tot prin e-mail, în fişier word, împreună cu minim 2 poze/jumătate de pagină! De asemenea la alegere, continuarea interviului poate să apară pe parcursul mai multor numere. Dacă nu se întrunesc interviurile necesare formării unui ziar local, judeţean, ele vor apare în ziarul naţional “Ziua Românească”.

Pentru aceasta, persoana intervievată va trebui să cumpere un număr de ziare, echivalent cu spaţiul oferit în ziarul nostru, după cum urmează:

- pentru o jumătate de pagină de ziar – vor trebui cumpărate 100 de buc. la preţul de 1,4 lei ziarul = 140 lei;

- pentru o pagină de ziar - vor trebui cumpărate 200 de buc. la preţul de 1,4 lei ziarul = 280 lei;

- pentru două pagini de ziar - vor trebui cumpărate 400 de buc. la preţul de 1,4 lei ziarul = 480 lei;

Pentru ca ziarul să poată să apară săptămânal sau bilunar este nevoie de minim 5 interviuri de o pagină sau 10 interviuri de o jumătate de pagină de ziar. În acest preţ de 1400 de lei sunt cuprinse în mod egal atât costurile tiparului, cât şi costurile de tehnoredactare, interviuri si distribuţia gratuită a ziarului, de către firma noastră, o dată ce interviurile au fost achitate deja.

Ziarele vor fi aduse chiar în ziua tipăririi lor şi livrate apoi celor intervievaţi în schimbul plăţii convenite mai sus – fie prin poştă, cu ramburs, fie prin curier rapid! Taxele de expediere, care nu sunt deloc mari, vor fi suportate de destinatar. Ziarele pot fi apoi distribuite direct de persoana intervievată după bunul plac, chiar şi contracost sau pot fi lăsate – maxim jumătate - redacţiei pentru a fi trimise reprezentanţilor noştrii locali din judeţ, dacă ei există deja.

Acest trust de presă locală a luat fiinţă în judeţul Alba, unde suntem la: nr. 4 pentru “Ziua Românească de Aiud”, nr. 3 pentru “Ziua Românească de Ocna Mureş”, nr. 2 pentru: “Ziua Românească de Blaj”, “Ziua Românească de Apuseni”, “Ziua Românească de Jidvei” şi pentru “Ziua Românească de Cugir” şi la nr. 1 pentru “Ziua Românească de Alba”. Suntem deja în colaborare pentru a ne extinde în încă 10 judeţe ale ţării. Vă aşteptăm alături de noi!

De asemenea suntem deschişi şi la alte propuneri, referitoare la această colaborare pe care le aşteptăm din partea dumneavoastră.

Vom urmări să ilustrăm în paginile Ziarului “Ziua Românească de …(aici va fi scris numele localităţii dumneavoastră)” - predominant aspectele bune şi constructive ale vieţii cotidiene din localitatea dumneavoastră, pentru a face şi mai cunoscută bogăţia sufletească a oamenilor de pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu!

Aceasta este o reuşită de afirmare, în mass-media românească, a unui trust de presă modest, dar cinstit, care deşi nu e de la capitală, ci este din provincie - este total deschis şi care este la fel de egal cu toate culorile politice româneşti, direct interesat să ofere un serviciu de calitate şi de imagine reală şi indispensabilă deja, tuturor persoanlelor publice şi fizice din România! Aceasta se va vedea ulterior şi din colaborarea noastră! Alte proiecte în desfăşurare: -mai avem acum pe rol lansarea unei reviste de ecologie naţională şi a unui ziar naţional de umor sănătos – gen “Urzica” se întoarce – “Să Râdem cu Toţii!

Uite că se poate şi aşa! Creştem împreună!

Cu consideraţie, Enache Emanuel Lucian, director general al trustului de presă naţional, “Ziua Românească”!

Tel: 0724828949, 0358566031, 0788647790, 0761734588

E-mail: ziuaromaneasca@yahoo.com, ziuaromaneasca@gmail.com

!AVANTAJELE DE A AVEA UN ZIAR LOCAL:

- Spune ceea ce ai de spus comunităţii în care locuieşti!

- Arată lumii pentru ceea ce merită să trăeşti şi luptă pentru ceea ce vrei să obţii!

- Poţi iniţia un dialog activ şi deschis cu cei din jurul tău!

- Ochii care nu se văd mai des se uită şi la fel şi Faptele bune dacă nu se aud mai multe, se va crede că nu sunt!

- Fă-ţi ziarul local aşa cum îţi place, ca să îl citeşti apoi cu cei dragi!

- Puteţi avea acum un ziar local, fiecare sat, comună, oraş sau judeţ în parte!

- Chiar dacă apare trimestrial, lunar sau săptămânal, dar ştii că apari şi tu în el!

- Pe banii tăi, poţi să zici ce vrei, dacă ştii ce să zici! Şi vei ştii că poţi să îţi spui părerea public, deschis şi aşa cum gândeşti! Firma, părerea sau familia ta, necazurile şi bucuriile tale pot arăta lumii cine eşti! Acolo unde eşti, fă ce ştii tu mai bine! Şi dă un exemplu pozitiv în jur, pentru că atâta negativism stă să ne sufoce! Trebuie să începem să vorbim şi de mai bine şi de lucruri bune!

- Doar noi suntem cei care promovăm acest nou concept în mass-media românească: Cel mai mic preţ, din ţară, la publicitate şi Cel mai mare preţ, din ţară, pe cuvântul tău!

- Fii ceea ce ştii că eşti mai bun! Spune deschis, ce ai de zis!

Creştem împreună!